Peste 105.000 de persoane au fost arestate în Zimbabwe începând din martie, pentru încălcarea reglementărilor, care vizează reducerea răspândirii coronavirusului.
Aproape 1.000 de oameni au fost arestați în ultimele două zile pentru că nu au purtat măști de față, pentru „deplasări inutile” sau depășirea numărului permis de persoane întrunite.
Restricțiile au fost mai ușoare în țară, unde au fost confirmate peste 1.500 de infecții.
Criticii acuză guvernul că a întreprins aceste măsuri pentru a da iama cu arestări în opoziția politică și în alți activiști, dar guvernul neagă acestă intenție.
Grupările de opoziție și societatea civilă se mobilizează pentru proteste la nivel național pe 31 iulie, pentru a cere președintelui Emmerson Mnangagwa să demisioneze.
În conformitate cu reglementările actuale, toți Zimbabwe-ienii care se întorc din străinătate trebuie să rămână în carantină timp de trei săptămâni la un centru aprobat de guvern. Potrivit poliției, un total de 276 de persoane au fugit din centrele de carantină, inclusiv unele care au fost pozitive la testare.
Aproape 30 dintre ei au fost arestați și vor fi duși în instanță pentru fapta de expunere a familiilor și a comunităților lor la virus, a adăugat poliția. Au prezentat cazul a doi bărbați care au infectat șapte membri ai unei familii, relatează televiziunea de stat.
Poliția spune că intenționează să intensifice eforturile pentru respectarea reglementărilor, susținând că multe persoane au devenit recalcitrante.
Poliția a spus că s-au deschis localuri, unde s-au adunat „mulțimi” care beau bere. „Vor fi arestați toți acești violatori ai legii”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Paul Nyathi.
Măsurile de blocare din Zimbabwe pentru combaterea răspândirii coronavirusului au agravat criza economică și politică a țării. Guvernul se așteaptă că economia să scadă cu 4,5% în acest an, în timp ce inflația anuală a crescut la 785% , în iunie.
Există apeluri pentru mai multe proteste împotriva președintelui Mnangagwa, care pare din ce în ce mai intolerant la critici, dar dacă oamenii ies pe străzi va crește numărul de arestări.
Între timp, în Africa de Sud vecină, poliția a deschis dosare împotriva a peste 230.000 de persoane care au fost acuzate că au sfidat reglementările de blocare, arată statisticile oficiale publicate în mai.
Africa de Sud a înregistrat până în prezent peste 320.000 de cazuri și 4.600 de decese din martie - cel mai mare din Africa. Săptămâna trecută, președintele Cyril Ramaphosa a avertizat că „tsunami este peste noi”.