BUCUREȘTI - Printr-o mișcare care a ridicat multe semne de întrebare în capitala României, Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu deputat din partea PSD, a anunțat că începând de luni Sala de Plen a Camerei Deputatilor va fi închisă până în aprilie, anul viitor „pentru rezugrăvire”.
Numind starea actuală a zugravelii sălii de plen a Camerei Deputaților „o rușine națională”, Ciolacu a spus că revopsirea mareței săli este „cea mai urgentă problemă cu care se confruntă democrația noastră de azi”.
Loading...
„Opoziția formată din PNL și celelalte partide își pot pierde timpul cu moțiuni și formarea de guverne fantomă, dar ei nu vor avea cvorum în plen iar eu că Președinte al Camerei nu pot să stau fără rost și să privesc pereții acestei săli lăcrimând de umezeală, cum devin zi de zi mai zdrențuiți și mai cojiți”, a spus Ciolacu.
Ciolacu, deputat de PSD de Buzău din 2016, a declarat că nu a ales încă nuanța pentru obișnuita revopsire in alb a Camerei, dar ajutoarele sale au indicat că el a restrâns alegerile la Alb ca Laptele, Alb Fildeș sau Alb Scoică de Mare.
Deși operația de vopsire propusă ar cere Camerei să fie închisă pentru următoarele șase luni, timp în care nu se vor putea desfașura lucrări în plen, Ciolacu consideră că nici așa nu va fi suficient timp pentru PNL ca să convingă deputații să vină la vot și să realizeze cvorumul necesar de 233 voturi.
Premierul desemnat Orban , șeful PNL s-a declarat revoltat: “Este încă o încercare ticăloasă a PSDului de a bloca investirea noului Guvern care trebuia sa fie votat chiar luni 4 noiembrie, ei nu se dau înapoi de la orice mârșăvie spre a temporiza sau chiar bloca întrunirea deputaților și validarea guvernului. Așa au făcut și la depunerea moțiunii când s-au gândit să oprească la sol avioanele spre a împiedică venirea la București a deputaților. Nu ne lăsăm intimidați, vom ataca la Curtea Constituțională orice decizie a PSDului de a închide Parlamentul”